
Medicina românească oferă, uneori, povești care merg dincolo de statistici și protocoale. Una dintre ele vine de la Galați și poartă semnătura unui focșănean: dr. Constantin Truș, medic chirurg la Spitalul Județean de Urgență Galați.
Într-o postare recentă, medicul a relatat cazul unei paciente de 40 de ani, sportivă de performanță, aflată într-o situație medicală extrem de gravă. Femeia suferea de un fibrom uterin hemoragic, care provoca pierderi masive de sânge, dar și de purpură trombocitopenică idiopatică (PTI), o afecțiune severă în care splina distruge trombocitele, afectând grav coagularea sângelui.

