Pomul lăudat și mentorul

Pomul lăudat și mentorul

“La pomul lăudat să nu te duci cu sacul!”, așa sună o vorbă înțeleaptă mereu valabilă.

Acest proverb îmi aduce aminte de primul meu an de rezidențiat, un an 2001 ce mi-a schimbat viața și m-a pus pe drumul profesional care mi-a definit cariera de chirurg.

Mi-am început rezidențiatul la Iași, printre numele sonore ale chirurgiei, la vremea aceea. Era locul în care eram sigur că voi învăța atât de multe, având șansa de a lucra cu unii dintre cei mai buni profesioniști din acest domeniu… operații și procedee inovatoare, rezultate care păreau adevărate minuni, totul era exact așa cum îmi dorisem pentru a-mi începe cariera cu dreptul, cum s-ar spune.

Am avut șansa să asist la un moment dat un mare profesor chirurg într-o operație de tumoră de rect, una dintre cele mai grele intervenții din chirurgie.

Contribuția mea? Am ținut fix două depărtătoare vreme de două ore, încercând să văd câte ceva pe lângă colegii selectați să fie mâna a doua și a treia.

În total, operația a durat patru ore, a fost considerată un succes absolut, iar eu… învățasem cum se țin două depărtătoare până nu-mi mai simțeam mâinile.

Am rămas cu un gust amar pentru că nu am fost solicitat să fac mai mult, să văd mai mult, să învăț mai mult. M-am simțit exact ca în fața pomului lăudat, plin de promisiuni, dar gol de fructe și lipsit de rezultate concrete.

Soarta m-a dus mai departe și am ajuns să lucrez cu un alt chirurg la Spitalul Județean din Focșani, un om care a devenit practic mentorul meu.

Numele lui era Vasile Nicolae, un profesionist excelent în vârstă de 58 de ani pe atunci, lângă care m-am dezvoltat cu adevărat, un chirurg excepțional de la care am învățat multe.

La un moment dat, ne-am confruntat cu un caz identic cu cel de la Iași, o tumoră de rect, foarte agresivă, care trebuia operată de urgență și sincer să fiu, mă uitam cu teamă la această operație, știind ce va urma.

Mentorul s-a uitat la mine și mi-a spus scurt: “Pregătește-te să mă asiști, intrăm în operație. Ești mâna a doua.”

Nu am mai avut timp să întreb cine va fi mâna a treia, a patra… tot ce știu este că am intrat în sala de operații cu acest mare om și am avut șansa să particip într-un adevărat miracol.

O operație care dura în mod normal patru ore și la care se lucra în patru mâini a fost rezolvată perfect în două ore, în două mâini.

O lecție imensă de iscusință și manualitate de la un om care deși nu era atât de titrat precum marii profesori chirurgi ar fi putut să le dea clasă la orice oră.

Acum, după 23 de ani și aproape 10.000 de intervenții chirurgicale, mă uit către amintirea acestui om cu respect și recunoștință, așa cum am făcut-o mereu.

Doctorul chirurg Vasile Nicolae a fost omul de la care am învățat chirurgie, mentorul meu, iar pentru asta va fi mereu viu în amintirile mele.

Dragii mei, ca o concluzie: dacă pomul lăudat vă dezamăgește, căutați o nouă cale de a crește. Fiecare dintre noi poate găsi un mentor care să ne ghideze pe drumul către excelență. Condiția este să fim dispuși să muncim pentru ceea ce ne dorim.

Multă sănătate vă doresc!