Viața

Un strat de gheață fină învăluie frunzele căzute, ca un văl de uitare cazut peste amintirile verii. Ele zac, abandonate, într-un somn adânc și rece, păstrându-și forma în liniștea înghețată a pământului. Fiecare nervură ne povestește despre ciclul vieții, despre naștere și uitare, despre fragilitatea timpului și frumusețea efemerului.

În această liniște, ne vedem pe noi înșine, prinși în ciclul anotimpurilor, confruntați cu trecerea inexorabilă a timpului…. învățând să ascultăm sunetul absenței, să simțim greutatea clipei, și să trăim plenitudinea golului.

Realizăm astfel că nu suntem decât scântei în vastitatea nemărginirii, ecouri care dispar, dar care au fost, pentru o clipă, parte din această mirare numită Viață.