Întâlnire cu un prieten

Am fost recent să mă întâlnesc cu un prieten pe care nu-l mai văzusem de ceva timp. Din ce îmi spusese la telefon, tocmai era în trecere prin oraș și voia să profite de ocazie pentru a mai schimba câteva vorbe, eventual într-o atmosferă plăcută.

M-am bucurat de prilejul revederii, desigur și după ce mi-am terminat treaba la spital am plecat spre restaurantul unde îmi spusese că-l voi găsi. Am ajuns la timp, chiar mai devreme decât mă așteptasem, având în vedere aglomerația din oraș, dar amicul nu era acolo…

“Este prins pe undeva, dar ajunge el în curând.”, mi-am spus și m-am așezat la o masă în restaurantul surprinzător de liber pentru sfârșitul de săptămână.

Am rugat chelnerul să-mi aducă o cafea și o apă minerală, să nu stau la masă fără să consum ceva, m-am uitat pe telefon, am citit câteva știri și de plictiseală mai mult am început să mă uit în jur.

Privirea mi-a căzut pe o pictură murală a unui ceas cu limbile încremenite la ora 12 și un sfert, iar firea mea practică și analitică a găsit imediat un cusur… ce nevoie am de un ceas pictat, ceva care nu-și servește scopul de a măsura timpul cu exactitate. Neinspirată alegere pentru o pictură, mi-am spus deși era foarte frumoasă… am început să mă gândesc la un orologiu vechi pe care-l văzusem odată, un orologiu vechi și stricat care la acea vreme mi se păruse o capodoperă, dar asta fusese demult.

“Cât de demult?”, m-am surprins întrebându-mă.

“Nu mai știu, dar demult, cred că eram în liceu… era la fel, o zi frumoasă de primăvară și orologiul era înconjurat de o grădină care tocmai înverzea.”

M-am uitat pe fereastră la oamenii grăbiți care treceau și pentru un moment dat m-am bucurat de atmosfera liniștită din restaurant. Părea că timpul s-a oprit în loc pentru un moment… acordurile unei melodii de Johnny Cash pluteau undeva în fundal, cântând despre viață, dragoste, frumusețe și… timp.

M-am mai uitat o dată la ceasul pictat și am încercat pentru o clipă să rămân acolo, la 12 și un sfertul acela încremenit în timp și în frumos.

Melodia s-a terminat și clipa s-a sfârșit ușor, alunecând în clepsidra numită viață.

“Scuze, nu am reușit să ajung la timp! Sper că nu m-ai așteptat mult.”, am auzit vocea prietenului care se apropia grăbit de masa la care stăteam.

“A fost doar o clipă, nimic mai mult.”, i-am răspuns cu un zâmbet în timp ce mă ridicam să-i strâng mâna întinsă.

Ce-ți este și cu timpul acesta, m-am gândit în sinea mea, dar deja era alt moment, cel al bucuriei revederii cu un prieten vechi.