Monstrul
Povestea de miercurea aceasta este una cât se poate de recentă, este despre un caz excepțional pe care l-am întâlnit în cursul lunii februarie.
Cel mai potrivit titlu pentru acest caz ar fi “monstrul”, măcar pentru a atrage atenția asupra necesității controalelor preventive pe care ar trebui să le facem cu regularitate.
V-am obișnuit cu povestiri despre situații la limită, despre operații făcute în regim de urgență în situații grave unde fiecare secundă contează pentru a salva o viață. Astăzi vă voi povesti despre alt tip de provocare, cel al neglijenței, al delăsării și al binecunoscutului “lasă că merge și așa”.
Povestea începe cu o pacientă în jur de 40 de ani care s-a prezentat la spital într-un stadiu avansat de rău generalizat. Nu vreau să exagerez, dar simptomatologia era ultra complexă iar pacienta era ajunsă în stadiul în care nu se mai putea mișca fără suferințe groaznice la nivel abdominal.
După câteva investigații de rutină diagnosticul era clar: formațiune tumorală de mari dimensiuni care ocupa toată cavitatea abdominală. Masa tumorală pornea de la nivelul pelvisului și se termina în epigastru, apăsând inclusiv pe zona toracică. Era o tumoare pur si simplu monstruoasă.
Am pregătit pacienta și am trecut rapid la operatia de îndepărtare a masei tumorale.
Din aproape în aproape, mi-am dat seama că aveam de-a face cu o tumoare ovariană lăsată să se dezvolte mulți ani la rând… mult prea mulți!
Am început lupta cu “monstrul” care sugea efectiv viața din pacientă, din aproape în aproape, până când am reușit să elimin orice urmă pe care acesta o mai avea în organism. După ce am închis inciziile am cântărit tumora, dar m-am uitat de trei ori la indicațiile cântarului, nu-mi venea să cred așa ceva… 13 kilograme de masă tumorală extrasă. 13 kilograme!
Câteva zile mai târziu, când pacienta era în curs de recuperare, am întrebat-o cum a putut să stea așa, să ajungă în situația de a nu se mai putea mișca, punându-și viața în pericol. Mi-a răspuns că i-a fost frică să vină la spital pentru că nu era asigurată… nu era asigurată și se temea că va plăti operația.
I-am explicat că și-a pus viața în pericol, că putea să facă o simplă formalitate cu acceptul unei rude salariate pentru a deveni coasigurată, dacă aceasta îi era temerea. Urgențele sunt de asemenea gratuite pentru pacienți, iar ea era la un pas de moarte când a hotărât să vină. Nu ar fi costat-o nimic, chiar dacă nu avea asigurare… Cred sincer că se uitase la prea multe seriale cu spitale americane private unde, evident, sunt alte sisteme de asigurări și de funcționare ale sistemului de sănătate. Nici măcar la medicul de familie nu se prezentase pentru o trimitere timp de mulți ani din același motiv, să nu care cumva să-i ceară bani.
Am rămas descumpănit de răspuns, nu puteam să procesez ce-mi spusese. Ar fi putut să întrebe, să dea un telefon și să se lămurească, dar frica și lipsa de informare erau cât pe ce să-i pună capăt zilelor.
Vă rog din suflet, dacă vă regăsiți în situații similare, mergeți la medicul de familie pentru îndrumare, nu lăsați bolile să se agraveze. Costul este sănătatea, calitatea vieții și este păcat să se ajungă la asemenea cazuri grave câtă vreme noi suntem aici ca să vă ajutăm.
Multă sănătate vă doresc!
