Surpriza

A venit ziua de miercuri și ca de obicei, vă voi povesti despre o nouă provocare din sala de operație.

Vă povesteam în trecut despre faptul că fiecare organism este puțin diferit, iar această variabilă se consideră ca fiind ceva normal. Cu toate acestea, sunt cazuri extrem de rare când surpriza este una de proporții, organele nefiind situate în locul lor obișnuit.

Prima dată când m-am confruntat cu un caz de situs inversus parțial a fost în perioada rezidențiatului, când s-a prezentat la Urgențe un pacient diagnosticat cu pneumotorax la plămânul drept.

Era noapte, nu aveam radiolog de serviciu, de ecografie nici nu putea fi vorba. Așa erau vremurile și condițiile, iar noi încercam să ne facem treaba cât mai bine în condiții de personal redus și de dotări minime… la venirea nopții parcă operam urgențele în tranșee, pe front, dar ne descurcam și așa.

Revenind la pacientul diagnosticat cu pneumotorax, lucram în echipe, având alături și un chirurg cu experiență pe care ne puteam baza. Un coleg a preluat cazul și am fost trimis să-l asist. Intervenția nu era foarte complicată, practic se extrage cu o seringă punga de aer care s-a format în exteriorul plămânului și care presează pe organ, colapsându-l.

Zis și făcut, ne pregătim, colegul face totul ca la carte, dar surpriză, în loc de aer, seringa s-a umplut cu sânge. Nu era bine deloc… încearcă din nou, seringa se umple iar cu sânge și nu cu aer.

Debusolat, colegul s-a uitat la mine, eu m-am uitat la el și l-am chemat în ajutor chirurgul șef. I-am prezentat cele întâmplate și acesta a decis să oprim orice procedură pemtru moment, murmurând mai mult pentru sine: situs inversus?

“Situs inversus?”, am întrebat în timp ce colegul se albea la față. “Are inima în dreapta?”.

“Procedura a fost făcută corect, asta este singura explicație logică. Este foarte, foarte rar, dar au mai fost cazuri. Chemăm radiologul de acasă urgent să putem vedea!”, a decis chirurgul șef, preluând cazul.

Doctorul radiolog abia se culcase după o gardă lungă și grea, dar a venit de acasă într-un suflet și în câteva minute aveam confirmarea: pacientul avea inima pe partea dreapta iar pneumotoraxul era de fapt un hemotorax. Am muncit la foc automat să salvăm viața pacientului și am reușit, dar Doamne, ce sentiment groaznic… l-am întrebat două zile mai târziu dacă știa că are inima în dreapta. Nu știa…

Au trecut mulți ani de atunci și încă mă cutremur gândindu-mă la situația din noaptea aceea, o situație care ar fi putut fi evitată dacă am fi avut personal suficient.

Două decenii mai târziu, m-am pomenit că vine un pacient suspect de colecistită acută și m-am pregătit de examinare și confirmare de diagnostic.

Pacientul mi-a spus din start: “Am situs inversus total.”, lucru care m-a uimit. Probabilitatea este de un caz la un milion, dar după ecografie am văzut că omul avea dreptate sută la sută.

Inima era în partea dreaptă, ficatul pe stânga iar colecistul inflamat era, evident, în oglindă.

M-am felicitat pentru miile de exerciții de manualitate chirurgicală în care am antrenat ambele mâini. Nu am ajuns să fiu ambidextru, dar pot opera bine și cu mâna stângă, lucru care în acest caz era necesar.

Pot număra pe degetele de la o mână cazurile în care a trebuit să operez laparoscopic cu stânga, dar pot spune că acele mii de ore de exercițiu și-au spus cuvântul.

Operația a decurs foarte bine, deși mi-a luat mai mult timp ca de obicei, deh… încercați să faceți ceva de precizie cu mâna nedominantă și spuneți-mi după aceea cât de repede a mers.

Totul a fost ca la carte, pacientul s-a recuperat în timp scurt, iar provocarea a fost una cel puțin interesantă.

Până la urmă, cred că așa este în viață câteodată, în toate domeniile… trebuie să operezi cu mâna stângă și să iasă și bine, nu-i așa?

Multă sănătate vă doresc!