Viața în comunitate

Discutam cu cineva zilele trecute despre viața cotidiană actuală, mai exact despre viața în comunitate.

Mi-am adus aminte de zilele demult apuse în care ne cunoșteam vecinii de pe stradă sau din blocul unde locuiam, cu bune și cu rele, oameni cu care schimbam zilnic mai mult decât un “bună ziua” sec și impersonal.

De când este lumea, supraviețuirea și bunăstarea noastră au fost strâns legate de comunicarea aceea firească bazată pe implicare și relaționare, o lume în care gardurile și pereții nu erau stavile pentru bun simț sau omenie.

Fie că ajutam o vecină mai în vârstă să care sacoșele de cumpărături, fie că împrumutam unui vecin o sculă să repare ceva sau să împingă o mașină care nu voia să pornească iarna; toate acestea erau gesturi normale.

Nu vreau să prezint într-un mod idealist societatea în care am crescut și înțeleg foarte bine că progresul, evoluția tehnologică și cea socială, aduc alte scenarii pentru viața noastră de zi cu zi.

Din păcate, undeva pe drum, simțul apartenenței la comunitate s-a pierdut treptat și am devenit cu toții mai singuri, mai izolați și mai nepăsători. Cum altfel să devenim în vremurile actuale?

Spunea un domn pe numele său Maslow ceva despre o piramidă sau o ierarhie a nevoilor, iar nevoia de apartenență socială era destul de importantă pentru că, ce să vezi… suntem ființe sociale.

Autoizolarea nu prea ne face bine la psihic și nu putem să compensăm comunicarea și contactul uman cu nici un dispozitiv, oricât de performant ar fi acesta.

Mai devreme sau mai târziu, dezechilibrul apare și ne afectează puțin câte puțin, transformându-ne existența într-un mod cu care tinerele generații s-au obișnuit deja, neștiind ce pierd pe drum și anume o bucățică de umanitate.

Bine mai spunea marele cronicar Miron Costin: “Nu sunt vremurile sub om, ci bietul om sub vremuri.”.

Departe de mine gândul de a elogia trecutul și de a critica prezentul, sau Doamne ferește, viitorul nostru ca societate.

Tot ce vreau să spun este că în iureșul accelerat al vremurilor ar trebui să ne aducem aminte că suntem oameni și că forța noastră stă exact în societățile pe care le-am creat, nicidecum într-o izolare nesănătoasă.

Chiar așa, voi cum mai sunteți, dragii mei?