O situație aparent simplă

Este miercuri și ca de obicei, v-am pregătit o nouă povestire despre un caz întâmplat relativ recent, o situație aparent simplă care a ajuns să pună în pericol viața unui om.

Totul a început cu câteva luni înainte, cu un pacient care se prezentase de câteva ori la Urgențe cu stări de rău repetate de origine necunoscută.

De fiecare dată situația era similară, simptomele fiind o stare de rău generală, tahicardie, hipotensiune și ocazional febră.

Evident, de fiecare dată, colegii au recomandat diferite seturi de investigații, dar omul a refuzat politicos… În lipsa datelor clare, pacientului i s-au prescris tratamente generale corecte, inclusiv cu antibiotice, starea i se ameliora, dar la interval de o lună o lua de la capăt și ajungea din nou la spital. Ar fi fost nevoie de investigații mult mai complexe și amănunțite care necesitau internare, dar noi nu putem obliga pe nimeni să ia lucrurile în serios și să se ocupe de propria sănătate.

Când s-a prezentat a cincea oară eram de gardă și omul ajunsese la spital într-o stare septică avansată, ca să fiu blând în exprimare… se stingea în timp ce vorbeam cu el, prezentând aceleași simptome, dar dezvăluind într-un final că a avut infecții repetate în zona anusului. Din jenă sau poate din teamă evitase să spună până atunci ceva, o greșeală care fiind repetată, l-a adus în pragul morții.

A acceptat toate investigațiile și am trecut la examinare vizuală… nimic. Cu ultimele cuvinte, pacientul spusese că a avut abcese în zona anusului, iar acestea sunt ușor de reperat vizual și tactil. Ele sunt însoțite de tumefacție, căldură, roșeață, toate semnele organismului care încearcă să exteriorizeze infecția, dar localizat pacientul nu prezenta nimic.

Am solicitat un CT și am văzut o raritate de infecție care de această dată se manifestase spre interior, nu spre exterior, extinzându-se către peritoneu spre rinichi. Acest tip de manifestare a infecției este de obicei foarte agresiv și poate foarte ușor să cauzeze decesul într-un timp scurt, iar situația era de ultim moment posibil.

Am pregătit pacientul care era deja în stare de inconștiență pentru operație și am trecut rapid la treabă. Urgența era mare și prima grijă a fost eliminarea infecției care afectase puternic deja zona rinichiului stâng și care otrăvea practic întregul organism. A urmat instalarea unui sistem de irigare continuă a plăgii cu apă oxigenată și betadină, câștigând astfel prima bătălie cu monstrul acela de infecție.

Mi-am adus aminte de un antibiotic specific destul de nou care tocmai intrase în dotarea farmaciei spitalului și l-am introdus fără ezitare în medicația postoperatorie. La starea în care se afla pacientul era singurul medicament cu efect rapid care îl putea ajuta să reziste devastării produse de infecție.

La scurt timp după operație, cu irigație extra peritoneală continuă și administrarea antibioticului țintit specific pe germenele ce cauzase infecția, am văzut primele îmbunătățiri, pacientul recăpătându-și treptat luciditatea și vitalitatea… a urmat o luptă de două săptămâni cu victorii zilnice prin scăderea febrei, ameliorarea tensiunii, meșe din ce în ce mai curate până când, într-un final, a putut fi externat în siguranță. Tratamentul și schimbarea pansamentelor a mai durat o lună și de fiecare dată când venea omul era fericit că este în viață.

Am fost întrebat dacă acest tip de infecție poate fi prevenit și din păcate răspunsul este… nu! Deși sunt foarte rare, acest tip de infecții se întâmplă și sunt fatale dacă nu sunt identificate și tratate la timp. Am reușit să-l salvez pe pacient in extremis, aș spune… dacă ar mai fi întârziat o zi nu ar mai fi putut nimeni să mai facă ceva pentru el, indiferent de dotări, pricepere sau medicamente de ultimă generație.

Ce este mai trist este că din jenă sau din ‘’lasă că trece la un moment dat’’ se ajunge câteodată la situații tragice. Aveți grijă de voi și mergeți la un consult, faceți un set specific recomandat de analize dacă simțiți că ceva este în neregulă, vă poate salva viața!

Multă sănătate vă doresc!

Lasă un răspuns