Tot pățitul e priceput!

Tot pățitul e priceput!

Așa spune o vorbă veche românească despre experiență și se combină adesea cu “Unde dai și unde crapă!”, o expresie care descrie simplu o succesiune de evenimente aparent fără legătură, dar cu rezultate surprinzătoare, de obicei tragicomice.

Pentru a demonstra înțelepciunea cuprinsă în proverbele de mai sus, am să vă povestesc o întâmplare de acum vreo 15 ani, din prima parte a carierei mele de medic chirurg:

Era o zi frumoasă de primăvară târzie, cu soare plăcut, miros de flori și iarbă verde, bună dispoziție și optimism, una din acele zile în care totul este perfect. Mi-am început programul la spital consultând pacienții, discutând cu ei și în general totul decurgea normal, o gardă liniștită într-o zi normală.

La un moment dat am avut o pacientă care s-a prezentat la consult acuzând dureri abdominale și simptome care păreau a fi datorate unui apendice inflamat. Am discutat cu domnișoara și am rugat-o să se întindă pe pat pentru consult.

Examinarea clinică avea rostul confirmării diagnostice și al excluderii unei eventuale hernii inghinale sau femurale, complicate. I-am explicat și am rugat-o să coboare chilotul la jumătatea coapsei pentru palparea abdomenului și regiunii inghino-femurale.

Am finalizat examinarea, i-am stabilit diagnosticul și i-am expus soluția chirurgicală în detaliu, așa cum fac de obicei, dar cu toate acestea am observat o expresie neplăcută, chiar supărată pe fața pacientei, în timp ce refuza internarea.

Mi-am spus în gândul meu că nimeni nu se bucură în mod deosebit când are dureri și merge la medic, ce să mai vorbim de momentul în care ajungi la un chirurg, și că probabil se duce la altcineva.

Ziua a continuat ca și până atunci, am consultat și alți pacienți, mi-am terminat programul și m-am dus liniștit spre casă.

La câteva zile după, am fost chemat de superiorul ierarhic la o discuție urgentă, lucru care m-a făcut foarte curios despre natura urgenței. M-am întâlnit cu el cât de repede am putut și am observat că avea o expresie facială pe care o afișa doar atunci când avea de dat vești neplăcute.

L-am întrebat, ușor îngrijorat, ce s-a întâmplat și mi-a spus că am fost reclamat de o pacientă la Colegiul Medicilor pentru…, țineți-vă bine… abuz sexual.

Nu am înțeles pe moment ce îmi spunea, așa că l-am rugat să repete. Mi-a spus din nou și mi-a arătat negru pe alb, dar tot refuzam să cred… am crezut inițial că este o glumă proastă, dar nu era, urma să fiu anchetat pentru o acuzație extrem de gravă.

Nu am să stau să vă descriu ce a fost în sufletul meu, indignare, supărare, panică… toate emoțiile negative cu putință.

Practic, pacienta supărată pentru nu știu ce, mă acuzase de cel mai dezgustător lucru cu putință. Am derulat mental tot consultul, dar nu mi-am dat seama ce a putut să determine o așa reacție. Tot ce a ținut de consult a fost făcut ca la carte, profesionist, cu respectarea demnității pacientei. Eram pur și simplu perplex și vă spun sincer că nu am mai fost om ceva timp. Tot ce puteam să-mi spun era “Doamne, mare este grădina Ta…”.

A urmat discuția cu comisia desemnată de Consiliul Medicilor și după o investigație amănunțită, decizia unanimă a acesteia a fost că tot ce am făcut a fost corect din punct de vedere profesional, pașii urmați fiind în concordanță cu orice consult de acest fel. Acuzațiile au fost considerate ca fiind nefondate și au fost respinse.

După această întâmplare extrem de neplăcută, deși singura, am decis să evit chiar și cea mai mică posibilitate de interpretare pe viitor. Din acel moment și până în ziua de astăzi, când consult doamne sau domnișoare în situații de acest fel, am mereu grijă să fie o asistentă medicală de față.

Pentru că… “Tot pățitul e priceput!”, nu-i așa?

Multă sănătate vă doresc!